Finalul Game of Thrones este un mister, chiar și pentru actorii care îl joacă

de: Alexandru Puiu
22 05. 2018

Deși nu ne vom bucura de un nou sezon al îndrăgitului serial HBO în 2018, foarte mulți sunt curioși în legătură cu finalul Game of Thrones. Din păcate, nici măcar actorii din rolurile principale nu știu cum se va termina.

Game of Thrones a început în 2011 și se va încheia în 2019 cu sezonul opt. În tot acest timp, creația celor de la HBO a depășit toate recordurile de audiență, piraterie și interes din partea publicului larg. Majoritatea sezoanelor au avut zece episoade cu o durată medie între 50 și 60 de minute. Sezonul șapte a avut doar șapte episoade, dar durata medie a depășit o oră. The Dragon and The Wolf, ultimul episod din sezonul 7 a avut 80 de minute, o valoare apropiată de cea a unui lung metraj pentru care te duci la cinema.

Ultimul sezon din Urzeala Tronurilor va fi difuzat în prima jumătate a anului viitor. Va fi format din doar șase episoade și, din nou, durata medie per episod va depăși o oră. Cei implicați în producție au afirmat că valoarea financiară investită în finalul Game of Thrones ar putea fi cea mai mare asociată vreodată cu o producție TV. Detaliile de fond contează însă mai puțin. Important este să aflăm care dintre personajele noastre preferate vor rămâne în viață la capătul impresionantei povești bazate pe scrierile lui George R.R. Martin.

Într-un interviu acordat celor de la The Hollywood Reporter, Emilia Clarke, interpreta rolului Daenerys Targaryen a încercat să ofere căteva detalii despre finalul Game of Thrones. Din păcate, în loc să dezvăluie vreo picanterie, a insistat foarte mult pe faptul că nici măcar actorii nu cunosc planul creatorilor. Cu toată seriozitatea, actrița care promovează la această oră producția Solo: A Star Wars Story a spus că sunt filmate foarte multe scene alternative în același timp și că nimeni nu știe care vor ajunge la TV. ”Sunt multe finaluri care ar putea avea loc. Cred că le filmăm pe toate și nu ne spune nimeni care este cel adevărat.” Cu alte cuvinte, se investesc sume astronomice în filmarea unor finaluri pe care nu le vom vedea niciodată, doar pentru a se păstra misterul serialului. Cel mai probabil, finalul Game of Thrones va ajunge la TV la finele lunii aprilie 2019 sau mijlocul lunii mai.